Cum să ai unghii frumoase și rezistente. Acest condiment face minuni!
Cum să ai unghii frumoase și rezistente. Multe doamne şi domnişoare se confruntă cu o problemă serioasă atunci când vine vorba de manichiură. Unghiile slabe, care se pot rupe sau se pot îndoi cu ușurință, pot fi un adevărat inconvenient. Dar există o soluţie ieftină care îţi poate schimba viaţa. Un condiment folosit adesea în preparatele culinare poate avea efecte nebănuite asupra unghiilor.
Cauza principală de exfoliere a unghiilor și a creșterii lor lente este lipsa de seleniu. În cazul în care nu ai ştiut până acum, alimentul bogat în acest mineral este usturoiul.
Trucul care te poate ajuta să ai unghii frumoase şi rezistente
Pentru ca această metodă să funcţioneze, trebuie să urmezi câţiva paşi simpli. Mai întâi, trebuie să îți cureți foarte bine unghiile cu acetonă, apoi le speli, le ștergi, iar la sfârşit, le freci cu usturoi. Apoi îl lași să acționeze timp de o oră înainte de a te spăla foarte bine pe mâini. Acesta le va fortifica și va preveni exfolierea lor. este foarte important de ştiut că după acest tratament nu trebuie să aplici imediat ojă pe unghii.
Metoda de poate repeta de fiecare dată când vrei să-ți cureți unghiile deoarece usturoiul le hidratează.
Cum să reziste oja pe unghii
De asemenea, există și un truc pentru ca oja să reziste mai mult timp pe unghii.
Pune oțet de mere pe o dischetă de vată, apoi șterge unghiile cu ea. Lasă-le să se usuce circa 10-15 minute. Acizii din oțet vor face oja sau lacul de unghii mai rezistent.
De asemenea, specialiştii recomandă să eviţi unghiile cu gel sau unghiille false, foarte accesate, de altfel, în saloanele de înfrumuseţare. Aceste „artificii” pot dauna unghiei naturale foarte mult și le va face mai sensibile, astfel se pot rupe mai repede. Este indicat să îţi menţi unghia naturală pe care poţi aplica ojă, sau lac pe bază pe apă.
Sursă foto: social media